Skip to content
Revista-Antreprenorului.RO

Revista Antreprenorului

revistă de afaceri – business

  • Acasa
  • Interviuri inspirationale
  • Advertoriale
    • Comunicat
  • Comunicare
  • Learning
  • Contact
  • Toggle search form
Bogdan Sîrbu și agenția de digital Full Out Media

Bogdan Sîrbu și agenția de digital Full Out Media

Posted on 29 august 202329 august 2023 By Revista antreprenorului 1 comentariu la Bogdan Sîrbu și agenția de digital Full Out Media

Cum a început călătoria ta în calitate de antreprenor și ce te-a motivat să începi acest drum?

Totul a pornit în urma unei recomandări primite din partea unui prieten către un potențial client. Era primul meu proiect separat de jobul full-time pe care îl aveam și de acolo lucrurile au început să meargă într-o direcție bună pentru mine. Decizia finală a venit în momentul în care am început să câștig mai mulți bani din proiectele mele separate vs. salariul lunar.
Totul putea să se termine la fel de repede cum a început pentru mine, dat fiind că m-am despărțit de ultimul loc de muncă cu 3 luni înainte de începutul pandemiei. Nu credeam că o să trec peste acea perioadă, însă totul a ieșit ok în final.

Care a fost principala provocare pe care ai întâmpinat-o în dezvoltarea afacerii tale și cum ai depășit-o?

Am pornit un business într-o piață supra-aglomerată de agenții, mai mari sau mai mici. Provocarea cea mai mare a fost să pot găsi forța de muncă necesară, dar care să știe să-și evalueze skill-urile pentru nivelul salarial pe care îl cer. Fiind foarte multe opțiuni pe piață, este foarte ușor să-ți schimbi locul de muncă, însă am întâlnit și oameni care cereau un salariu mai mare doar pe principiul că era cerere mare în piață, însă complet disproporționat față de ceea ce puteau oferi business-ului respectiv.

Ce strategii și tactici de marketing consideri că au contribuit cel mai mult la creșterea afacerii tale?

Partea umană pe care o ofer. Mulți clienți au rămas cu noi de mulți ani de zile și ni s-a spus acest lucru de mai multe ori, faptul că noi nu doar taxăm serviciile prestate și în rest nu ne interesează de ce se întâmplă la client. La majoritatea clienților din portofoliu ne implicăm și la nivel de business, idei de îmbunatățire a site-ului, sugestii de mărire a portofoliului de produse și multe altele. Oamenii externalizează aceste servicii pe care noi le prestăm, dar asta nu înseamnă că nu sunt interesați de ce se întâmplă și vor să știe cum și de ce. Astfel simt și ei că își aduc aportul mai mult în business și se creează o relație mult mai strânsă, spre deosebire de una clasică de genul agenție-client.


Cum a evoluat viziunea ta asupra afacerii de-a lungul timpului și care sunt principalele provocări pe care le-ai depășit?

În primul rand, am încetat să mai zic DA tuturor celor interesați de serviciile noastre. Dacă la început credeam că asta e cheia succesului și eram foarte fericit când cineva ajungea la “ușa” noastră din diverse surse, ulterior am realizat că este un drum cu dublu sens. Unul în care clientul trebuie să fie mulțumit de ce îi prezentam noi și de ceea ce putem să-i oferim, dar în același timp și noi trebuie să fim împăcați cu viitorul potențial client raportat la felul în care se prezintă business-ului lui la momentul respectiv, ce planuri de viitor are, unde vrea să ajungă cu business-ul, cum își tratează clienții și cum încearcă să-și îmbunătățească constant serviciile.
Cum îți menții creativitatea și inovația în cadrul afacerii tale?
Cu ajutorul colegilor mei și fiind mereu la curent cu ce fac alții, cu ce este nou, cu ce trebuie să ieși în față pentru a fi văzut/auzit/cunoscut. Asta este valabil atât pentru clienții agenției, însă și pentru noi ca business în sine.
Aplicația “Notes” din telefonul meu este plină de idei care îmi vin în fel de fel de momente (condus, plimbat, cumpărături, vacanță) și pe care simt că le putem dezvolta mult mai bine. Consider că în momentul în care alegi să lucrezi în publicitate, trebuie să fii atent la tot pentru că nu știi niciodată de unde poate veni vreo idee de success pentru tine sau clienții tai.

Cum gestionezi echilibrul între viața personală și responsabilitățile antreprenoriale solicitante?

La început a fost mai greu, însă ulterior au început să se mai echilibreze lucrurile, cel puțin în cazul meu. După ora 6 PM nu mai există probleme legate de business pentru mine și încerc să aplic tot mai des aceeași idee și în weekend. Am transmis foarte clar acest lucru și clienților și au înțeles că suntem aici pentru ei daca apar probleme mari sau neașteptate, dar în rest totul se rezolvă în timpul programului de munca.
Am ales să fac cele de mai sus în urma unei întâlniri cu alt prieten, antreprenor și el, căruia îi suna non stop telefonul în timpul întâlnirii noastre și deși i-am sugerat să răspundă pentru că e posibil să fie ceva important, mi-a răspuns următorul lucru: “Este și mâine o zi!”. Acela a fost un moment pe care rar îl întâlnești în viață, în care iți dai seama că lucrurile nu sunt chiar atât de grave și totul se rezolvă cu puțină răbdare din partea tuturor.

Ce sfaturi ai oferi celor care doresc să-și înceapă propriul business?

Go for it! Dar să nu cadă în mirajul câștigurilor mari peste noapte. Treaba de mântuială merge pe termen foarte scurt și pe zona pe care activez eu, văd și aud asta de mult timp. Oricine își poate începe azi o agenție, însă să și oferi servicii calitative este greu. Momentan încă mai merge pentru că mulți oameni nu au așteptări, nu stiu să-și seteze așteptări și atunci sunt trași pe sfoara de acești falși antreprenori născuți peste noapte, cu 0 experință în spate. Dar tind să cred că nu va mai ține mult și asta mă bucură.
Nu mă sperie competiția în general, ci mă sperie competiția multă și ieftină.


Cum selectezi și motivezi o echipă talentată pentru a lucra alături de tine?

Este o întrebare excelentă, unde eu cred că răspunsul este cu un mix. Acel mix trebuie să fie compus din parte financiară + beneficii + mediu de lucru + oportunități de învățare și dezvoltare.
Dacă inițial încercam să fac acest lucru doar prin factorul de ordin financiar, ulterior am reușit să dezvolt echipa folosind mixul de mai sus.

Care a fost cel mai mândru moment în cariera ta de antreprenor până acum?

Acela când am fost chemat la un meeting cu un client mare care se preta pentru foștii mei angajatori (agenții de publicitate cu vechime, bugete foarte mari și echipe dezvoltate). Am realizat că putem fi doriți și la nivelul la care suntem noi acum, doar prin faptul că oferim servicii de o calitate mai mare și mai bună.

Ce resurse (cărți, cursuri, evenimente etc.) recomanzi pentru dezvoltarea continuă a unui antreprenor?

Nu vreau să recomand ceva anume, însă pot spune următoarele:

Cărțile care te învață educație financiara, sunt extrem de importante.

Cursuri de dezvoltare pe zona pe care activezi. Nu te culca pe o ureche că ești antreprenor și le știi pe toate, tu trebuie să fii mereu la curent cu tot ce este nou legat de serviciile și business-ul tău.

Evenimente: Cât mai multe, toate dacă poți și ai disponibilitate. Evident, legate de business-ul și serviciile tale. Acolo întâlnești oameni noi, afli lucruri noi, schimbi cărți de vizita, legi relații, faci networking, vânzări. Personal, văd doar beneficii în aceste participări la evenimente.

Cum faci față schimbărilor din piață și ce metode utilizezi pentru a te adapta la noile cerințe?

Un răspuns parțial l-am dat la întrebarea de mai sus și anume evenimentele. Aceste întâlniri te ajuta să afli ce fac alții, ce mai e nou, ce trebuie să schimbi și în ce direcție e bine să te îndrepți. Apoi vii la birou și aplici aceste lucruri, pentru că daca rămân doar pe hârtie sau în mintea tău, vor fi degeaba.
Altă metodă este să iei contact cu cât mai mulți potențiali clienți și să afli ce au făcut alții pentru ei, ce i-a nemulțumit, ce își doresc și apoi să-ți faci niste rezumate ale acestor discuții. Iar ce rezultă din nou trebuie aplicat.

Ce înseamnă pentru tine succesul și cum îl măsori în contextul afacerii tale?

Sunt mai multe aspecte și le detaliez mai jos:

Durata de colaborare cu un client: cu cât este mai lungă, cu atât consider că businessul meu este mai de success și avansez.

Faptul că echipa mea crește și este mulțumită. În felul asta, lucrurile nu pot decât să avanseze, nu există altă opțiune.

Clienții sau partenerii actuali ne recomandă mai departe din ce în ce mai mult. Nimeni nu face asta în secunda doi, trebuie să le câștigi încrederea și respectul. Iar faptul că ne vin mai mulți clienți din recomandări, asta demonstrează că ne facem treaba conform așteptărilor.


Cum ai reușit să atragi și să-ți păstrezi clienții loiali?

Printr-un model de lucru prin care se identifică din ce în ce mai mult piața per total: comision din vânzările generate. În felul acesta, clienții te percep mai mult că un partener și înțeleg că vor avea clar de câștigat daca tu iți faci treaba bine, pentru că în caz contrar vei avea de suferit financiar și tu.
Este un model de business extrem de riscant prin faptul că ai o volatilitate destul de mare la încasări, însă daca știi să o gestionezi cum trebuie, poate fi de un real success.


Ce te motivează să continui să fii un antreprenor în ciuda provocărilor pe care le întâmpini?

Libertatea pe care ți-o oferă aceasta postură. Financiară, de timp, de implementare a ideilor pe care le ai, de fiorii pe care îi poți avea în anumite situații cu risc mai mare, de oamenii pe care ai ocazia să-i întâlnești.

Interviuri inspirationale Tags:agentie digital, bogdan sirbu, servicii digitale

Navigare în articole

Previous Post: Mixit lanseaza noi produse si arome de vara
Next Post: Cristina Cristache și un business plin de culoare – blue19byCris 💙

Related Posts

Interviu cu Cristian Pandel, CEO YUGA.ro Interviu cu Cristian Pandel, CEO YUGA.ro Interviuri inspirationale
 Elena Răducu – antrenoare pentru femei de succes  Elena Răducu – antrenoare pentru femei de succes Interviuri inspirationale
Revista de Afaceri: sprijinim antreprenorii în drumul către succes Revista de Afaceri: sprijinim antreprenorii în drumul către succes Advertoriale
Interviu cu Iulia Ivan de la Rockada Marketing Interviu cu Iulia Ivan de la Rockada Marketing Interviuri inspirationale
Interviu cu Camelia Micu, sales advertising la Eko Group Interviu cu Camelia Micu, sales advertising la Eko Group Interviuri inspirationale
Interviu Andrei Ikim Interviu Andrei Ikim Interviuri inspirationale

Comment (1) on “Bogdan Sîrbu și agenția de digital Full Out Media”

  1. Pingback: Bogdan Sîrbu și agenția de digital Full Out Media – Antreprenor Club

Comments are closed.

  • Rolul firmelor de transport marfă în dezvoltarea comerțului EuropeanÎntr-o Europă interconectată, în care economia funcționează într-un ritm
  • Cum să creezi un model de abonament bazat pe servicii AI
  • PRwave.ro aniversează 20 de ani de conținut relevant
  • Afaceri AI în domeniul resurselor umane
  • Cadouri pentru profesori: ce alegi ca să fii respectuos și discret?

Metode de promovare online
Promovare online
Comunicate de presa gratuite
Afaceri profitabile
Cazare Delta Dunarii
Ziar360.ro
Clubul Antreprenorului

STIRI-RAZBOI.RO

Website operat de SC ARC MEDIASOFT SRL.
Contact [email protected]

TikTok // X
Facebook // LinkedIn
YouTube // LinkedIn

Revista-Antreprenorului.ro este sursa esențială de informare pentru toți pasionații de afaceri și antreprenori.

Descoperă analize economice, interviuri inspiraționale și tendințe de business care te ajută să navighezi cu succes în lumea afacerilor.

Copyright © Revista Antreprenorului.

Powered by PressBook Grid Dark theme